PNL cere demisia miniştrilor Andronescu şi Sârbu pentru că au modificat "cu pixul" Legea salarizării
Liberalii Cristian Adomniţei şi Mariana Câmpeanu îi cer preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge Legea privind salarizarea unitară, despre care susţin că ar fi fost "modificată cu pixul" de miniştrii Ecaterina Andronescu şi Marian Sârbu, la capitolul sporuri pentru profesori.
"Niciun cetăţean nu are dreptul să modifice o lege organică cu pixul, pe foaie, şi nu printr-un act normativ. Dacă cei doi miniştri nu îşi vor da demisia sau nu vor fi revocaţi, atunci întreg Cabinetul Boc trebuie să plece pentru că a tolerat un astfel de abuz", a declarat Mariana Câmpeanu, membru PNL.
În replică, ministrul Educaţiei o acuză pe Mariana Câmpeanu că nu cunoaşte această lege şi că se aruncă în afirmaţii politice.
La rândul său, Cristian Adomniţei a explicat că "greşeala materială"
invocată de ministrul Educaţiei şi de cel al Muncii, care trebuia
corectată pe loc, "este relevată" la prevederile de la punctul 12 al
articolului 49 din varianta Legii citite şi asumate de premierul Boc.
"Guvernul, respectiv cei doi miniştri, au operat această schimbare,
punctul 12 de la articolul 49, care era varianta prezentată la
Parlament, a fost transformat cu pixul pe foaie, şi nu conform tehnicii
legislative certificate în România în punctul 40 al articolului 48", a
spus Adomniţei. Astfel, prin modificarea operată, acele prevederi - care
se referă la anumite sporuri ale profesorilor care se abrogă "la trei
zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial" - sunt preluate
la punctul 40 al articolului 48- care stabileşte că sporurile se abrogă
la data intrării în vigoare a Legii-adică ianuarie 2010.
Sporurile, care prin Legea de salarizare unitară ar urma să dispară,
sunt acelea pe care le primeau profesorii cu funcţii de conducere din
învăţământul superior, sporurile de stabilitate, sporurile pentru
profesorii care alegeau să predea la ţară, în locuri izolate, sporurile
pentru cadrele didactice din centrele de primire şi plasament,
sporurile pentru directorii de şcoli.
"Pe fond, profesorii pierd oricum în cele două variante, este încă o
dovadă a minciunii care a caracterizat şi caracterizează acest Guvern.
Pentru a încerca să reparăm această greşeală care se datorează grabei
sub care s-a desfăşurat munca la această lege şi respectiv miniciunii
promovate de Guvern îi vom cere preşedintelui Traian Băsescu să nu
promolge această lege în varianta prevăzută aici, ci să o trimită din
nou la Parlament, din nou la Guvern, să introducă sporurile pe care
dascălii le încasau pentru a ajunge măcar la nivelul veniturilor pe
care le încasează astăzi", a spus Adomniţei, arătând că prin acea
prevedere Legea salarizării unitare încalcă chiar principiul său de
bază- respectiv nimeni nu pierde şi în timp toate salariile se
eşalonează pentru a ajunge la grilele prevăzute în lege".
Fostul ministru al Educaţiei a spus că, dacă Guvernul nu-şi va repara
"greşeala" făcută faţă de cadrele didactice, parlamentarii liberali vor
introduce un proiect de lege care să amendeze Legea "în sensul ca
dascălii să nu piardă". "Nu spunem că câştige în plus, poate Guvernul
nu are soluţiile financiare în acest sens, dar să nu piardă", a spus
Adomniţei.