MENIU

PNL a depus o moţiune simplă privind clauzele acordului cu FMI şi pregăteşte alta pe cercetare

Foto: tintapnl.ro
B. Olteanu: Am decis să depunem o moţiune prin care să solicităm publicarea imediată a acordului cu FMI

Liberalii vor să fructifice ultimele săptămâni ale sesiunii parlamentare. PNL a decis să introducă în perioada imediat următoare două moţiuni simple: o moţiune simplă pentru publicarea acordului cu FMI şi alta pe cercetare.

"În cadrul Biroului Permanent Central s-a decis să depunem o moţiune la adresa ministrului de Finanţe, prin care să solicităm publicarea imediată a acordului cu FMI şi cu celelalte instituţii internaţionale care creditează România", a declarat, marţi, Bogdan Olteanu, la ieşirea de la BPC.

Potrivit liberalului, prin moţiunea care urmează să fie depusă la Camera Deputaţilor, PNL va solicita obligarea Guvernului să facă public acordul cu FMI, acordurile cu CE, cu BERD şi celelalte instituţii finanţatoare "de îndată", astfel încât "adevărul să fie cunoscut, iar opoziţia şi opinia publică să poată să judece dacă e un acord bun sau rău, dacă va trebui să înapoiem 20 de miliarde de euro şi să renunţăm la o serie întreagă de avanataje şi servicii publice pentru un motiv bun sau rău".

Deputatul liberal a explicat motivele pentru care PNL a iniţiat demersul şi anume nevoia de transparenţă şi de acces la informaţii de interes public, în condiţiile în care România ar fi singura ţară "din lume" care nu şi-a făcut publice înţelegerile cu FMI, necesitatea discutării oportunităţii acordului şi a modului în care a fost încheiat şi asumarea responsabilităţilor în ceea ce priveşte consecinţele economice, sociale şi fiscale ale acestui acord. "Toate aceste lucruri trebuie asumate politic. În acest moment, Guvernul ascunde aceste lucruri în spatele unui acord cu FMI pe care nu l-a făcut public", a susţinut el.

La rândul său, deputatul PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii pregătesc şi o moţiune simplă în domeniul cercetării.

"România nu va ieşi din criză dacă nu va reinvesti resurse financiare importante în aceste domenii. Suntem singura ţară din UE care îşi reduce bugetul cercetării cu 70%, în condiţiile în care toate celelte ţări din UE îşi cresc acest procent pe cercetare în perioade de criză", a criticat deputatul PNL.

Gorghiu a menţionat că la şedinţa Grupului parlamentar din Camera Deputaţilor se va discuta despre stabilirea direcţiilor pe care se va merge în cadrul acestei moţiuni, pentru a fi depusă lunea viitoare.

Mai multe articole despre:
PNL moţiune FMI Alina Gorghiu