Planta care se udă singură, descoperită în Israel
În deşerturile din Israel există o plantă care se udă singură. Aceasta, un tip de rubarbă, are frunze speciale care conduc apa de ploaie, prin canale speciale, către rădăcini.
Această adaptare îi permite rubarbei să înflorească în zone şi în condiţii extrem de aride, prin colectarea cu până la 16 ori mai multă apă decât alte plante din regiune, spun oamenii de ştiinţă care au publicat descoperirea în revista Naturwissenschaften.
Simcha Lev-Yadun, Gadi Katzir şi Gidi Ne'eman de la Universitatea Haifa, Israel, au observat rubarba când studiau plantele din deşertul muntos al ţării.
Morfologia frunzelor este asemănătoare cu regiunea muntoasă în care cresc, unde există canale ce duc apa dinspre munţi spre văi. La fel, rubarba de deşert (Rheum palaestinum), ce creşte în deşertul Negev, are o sumedenie de depresiuni prin frunzele sale, ce scurg apa strânsă de la ploaie înspre rădăcina principală.
Testele arată că apa ajunge la 10 cm adâncime în pământ, ajutând la irigarea plantei. Asta înseamnă de 10 ori mai adânc decât reuşeşte ploaia pe terenurile deşertice.