Planeta Jupiter a fost lovită de un obiect uriaş
Imagini inedite din cosmos! NASA a realizat mai multe fotografii ale planetei Jupiter, în timpul coliziunii cu un obiect de dimensiuni uriaşe.
Locul impactului pare a fi de dimensiunea Pământului. Pozele au fost făcute cu ajutorul unui telescop din Hawaii, după ce un astronom amator din Australia a observat o urmă întunecată la polul sudic al planetei şi a alertat NASA.
Experţii agenţiei spaţiale americane cred că obiectul care s-a ciocnit cu Jupiter ar fi putut fi o cometă. Dar nu exclud nici posibilitatea să fi fost un asteroid de dimensiuni mari.