MENIU

Placido Domingo va cânta pe scena Covent Garden în sezonul 2009/2010 în opere de Handel şi Verdi

Foto: www.barteverly.com

Placido Domingo va cânta pe scena Covent Garden, în sezonul 2009/2010, în operele "Tamerlano" de Georg Friedrich Handel şi "Simon Boccanegra" de Giuseppe Verdi.

Cântăreţul spaniol, care poate interpreta atât roluri de tenor, cât şi de bariton, va marca, cu rolul din "Tamerlano" din martie 2010, al 26-lea rol al său pe scena Covent Garden şi va debuta, ca bariton, în opera "Simon Boccanegra", trei luni mai târziu.

"M-am simţit ca acasă la Covent Garden încă de când am apărut prima dată pe scena sa, în 1971 şi sunt un mare admirator al directorului muzical Tony Pappano. Va fi o bucurie pentru mine să mă întorc aici în sezonul viitor şi să prezint cele mai recente roluri ale mele publicului londonez", a declarat Placido Domingo miercuri, cu ocazia anunţării viitorului sezon al Covent Garden.

Sezonul 2009/2010 va fi unul dificil pentru Royal Opera House, deoarece aceasta este binecunoscută pentru preţuri mari ale biletelor şi costuri de producţie crescute. Deşi repertoriul a fost stabilit înainte de izbucnirea crizei economice, Covent Garden a luat decizia de a păstra programul iniţial, deşi multe alte opere şi-au schimbat repertoriul din cauza crizei economice.

Printre titlurile anunţate pentru sezonul 2009/2010 sunt şapte noi producţii de operă, printre care două ruseşti - "The Tsarina's Slippers" de Ceaikovski şi "The Gambler" de Prokofiev. P rintre interpreţii de marcă se numără Anna Netrebko şi Rolando Villazon, care vor apărea în "Manon" a lui Jules Massenet.
Mai multe articole despre:
Covent Garden Placido Domingo