MENIU

Piraţii somalezi cer şapte milioane de dolari pentru eliberarea unui cuplu britanic

Foto: public-domain-image.com

Piraţii somalezi au răpit un cuplu de britanici la 23 octombrie şi cer o răscumpărare de şapte milioane de dolari, a anunţat vineri seară Ministerul de Externe din Londra, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt a confirmat că s-a cerut această răscumpărare. "Dacă nu ne fac rău, nu le vom face rău. Avem nevoie de o mică sumă de şapte milioane de dolari", au spus piraţii somalezi, citaţi de BBC.

Paul şi Rachel Chandler, de 59, respectiv 55 de ani, au fost răpiţi la 23 octombrie de pe  ambarcaţiune interceptată de piraţi în Oceanul Indian, între Seychelles şi Tanzania. În declaraţiile pentru BBC, presupusul purtător de cuvânt al piraţilor a justificat răscumpărarea cerută prin operaţiunile "negative" ale NATO împotriva pirateriei din Somalia.
"Occidentalii au distrus echipamente ale sărmanilor pescari locali. Au arestat pescari şi i-au dus, ilegal, în închisorile lor. Având în vedere pagubele provocate, suma cerută nu este mare", a subliniat el.

Premierul britranic Gordon  Brown a cerut eliberarea cuplului. "Trebuie să se conformeze legii internaţionale, să elibereze ostaticii şi să renunţe la piraterie", a spus el. "Vom recurge la toate mecanismele de care dispunem, pentru ca ei să revină teferi acasă", a declarat ministrul de externe David Miliband.

Ministerul britanic de Externe nu a putut spune ce demersuri sunt făcute pentru eliberarea cuplului, iar politica oficială a Marii Britanii este să nu plătească răscumpărare în caz de răpire.

O rudă a lui Paul Chandler a subliniat că cei doi britanici nu sunt bogaţi şi că aproape toţi banii şi i-au cheltuit pe ambarcaţiunea de pe care au fost răpiţi.