MENIU

Piesa de debut a lui Edmond Rostand, pe care dramaturgul a distrus-o, a fost recuperată

Foto: skynet.be

Piesa "Le Gant rouge", scrisă de Edmond Rostand în 1888, pe care autorul a renegat-o după eşecul punerii în scenă, a fost considerată dispărută până de curând, când un cercetător a descoperit un manuscris în arhivele de stat ale Franţei.

Piesa lui Rostand a fost recuperată, la mai mult de un secol de la încercarea autorului de a distruge toate copiile manuscrisului. Supranumit William Shakespeare al Franţei, Rostand a fost dezamăgit de dramatizarea primei sale piese, după ce criticii au etichetat-o ca "indecentă" şi "dementă".

Comedia vodevil scrisă cu zece ani înaintea lui "Cyrano de Bergerac", când autorul avea 20 de ani, a fost retrasă de pe scena teatrului, după doar 17 reprezentaţii. Dacă în 1888, tânărul scriitor plătea directorul unui teatru, pentru ca piesa sa să fie pusă în scenă, în 1903, scriitorul devenit celebru plătea pentru ca piesa să nu fie reluată. Rostand a fost atât de ruşinat de debutul său, după succesul obţinut de "Cyrano", încât a plătit pentru ca "Le Gant rouge" să nu mai fie pusă în scenă, iar de atunci s-a crezut că manuscrisul a fost pierdut pentru totdeauna.

Primul act al piesei se desfăşoară în Muzeul Grevin, unde personajele pretind că sunt figuri de ceară, pentru a seduce femeile vizitatoare. Într-una dintre scene, o actriţă apare îmbrăcată în fustă scurtă şi corset, iar într-o altă scenă, câţiva bărbaţi apar doar în lenjerie intimă. "Le Figaro" scria la acea vreme că, până la sfârşitul piesei, nu mai era nimeni în sala de teatru.

La mai mult de un secol după ce a fost pusă în scenă, profesorul francez Michel Forrier a descoperit o copie nesemnată a manuscrisului, ascunsă în secţia "Cenzură" a Arhivelor Naţionale din Franţa. Potrivit lui Forrier, piesa are un şarm tineresc, însă conţine puţine dovezi ale geniului care a dat apoi "Cyrano".

"Le Gant rouge" deţine, oricum, un rol important în dezvoltarea literară a lui Rostand. Dezamăgit de prima sa aventură teatrală, Rostand s-a ambiţionat să-şi îmbunătăţească stilul, spune prof. Forrier. Piesa va fi publicată pe 10 august, alături de 31 de scrisori ale lui Rostand către logodnica şi viitoarea sa soţie, Rosemonde Gerard.

Edmond Rostand (1868-1918), poet francez şi dramaturg, este cunoscut mai ales pentru piesa "Cyrano de Bergerac". În 1901, la vârsta de 33 de ani, Rostand a fost ales în cadrul Academiei Franceze, însă s-a retras, la scurt timp, în casa familiei sale din Cambon. Acolo a continuat să scrie piese de teatru şi poezie, dar operele sale nu au mai atins niciodată popularitatea lui "Cyrano de Bergerac".

Rostand a murit la Paris, în 1918, la vârsta de 50 de ani.
Mai multe articole despre:
dramaturg piesă de teatru