Piedone vrea să ridice maşinile parcate neregulamentar
Poliţia Comunitară a sectorului 4, instituţie subordonată primăriei, va plăti un milion de euro firmei care va câştiga licitaţia pentru concesionarea serviciului de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, anunţată pentru 30 octombrie, potrivit site-ului guvernamental de licitaţii publice.
Primăria Sectorului 4 ar urma să primească o redevenţă din sumele încasate de firma câştigătoare de la cei care parchează neregulamentar. Suma minimă pe care o va plăti un şofer, la momentul recuperării maşinii, va fi de 650 de lei: 200 de lei taxa de ridicare, 200 de lei taxa de transport şi 250 lei taxa de depozitare pentru 24 de ore.
În anunţul pentru licitaţie nu se precizează intervalul de timp pentru
care activitatea firmei câştigătoare va fi plătită cu un milion de euro. Firma care va câştiga licitaţia trebuie să dispună de un teren de
minimum 8.000 de metri pătraţi în sectorul 4 şi de un dispecerat. O
altă condiţie impusă este aceea ca firma să îşi desfăşoare activitatea
între orele 8 şi 22.00.
În prezent, sectoarele 4 şi 5 sunt singurele din Capitală în care nu
operează o firmă de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.
Recent, şi Primăria Capitalei îşi anunţa intrarea în această
activitate, conform unui proiect de hotărâre aflat în
dezbatere publică. Municipalitatea, prin Administraţia Străzilor, vrea
să încaseze astfel minimum 700 de lei de la proprietarii maşinilor
parcate neregulamentar. Potrivit proiectului, ridicarea maşinilor va
avea loc zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, iar recuperarea lor va fi
posibilă între 8.00 şi 22.00.