MENIU

Piaţa neagră şi promoţiile topesc profitul firmelor de mezeluri

foto: media2.gruprc.ro

Industria mezelurilor, unul dintre sectoarele cele mai profitabile în ultimii ani, a intrat într-un con de umbră în 2009, cei mai mulţi dintre producători fiind mulţumiţi să supravieţuiască, la profituri nici nu se mai gândesc.

Criza i-a forţat pe mulţi să recurgă la promoţii agresive, pe fondul reorientării consumatorilor spre produsele ieftine şi al creşterii ponderii pieţei negre la peste 50%.

În perioada următoare, este aşteaptă o reaşezare a pieţei, nefiind excluse achiziţii de top, dar şi dispariţia unor producători de dimensiuni mici, ale căror cote vor fi preluate de companiile solide. “Noi, cei care lucrăm în piaţa albă, nu cred că vom avea profit în acest an sau poate, în cel mai fericit caz, discutăm despre un profit nesemnificativ de 0,1-0,2%”, a declarat pentru Business Standard Sorin Minea, preşedintele grupului de firme Angst.

Principala cauza care face ca profitul producătorilor să fie diminuat ţine de amploarea comerţului la negru cu preparatele din carne.

“Majoritatea pieţei s-a dus la negru în acest an, iar producătorii care au rezistat au înregistrat o scădere între 5-15%. Practic, concurăm cu o piaţă paralelă. Pe de o parte, există o piaţă curată, în care toţi sunt autorizaţi şi respectă legislaţia europeană, iar pe de altă parte, producători, care sunt doar înregistraţi şi nu au limitare de cantitate, pot scoate aceeaşi cantitate ca noi lucrând în garaje şi în zone insalubre”, a afirmat Minea. Citeşte mai mult

Mai multe articole despre:
profit comerţ mezeluri promoţii Sorin Minea