MENIU

Piaţa de termopane se înjumătăţeşte în 2010

Criza economică a adus mari dificultăţi financiare firmelor din domeniul tâmplăriei termoizolante

Piaţa termopanelor a scăzut cu 50%, iar 20% dintre companii au intrat în insolvenţă sau au dat faliment.

Numărul producătorilor de tâmplărie termoizolantă care vor rămâne în piaţă anul viitor va scădea la jumătate, pe lângă cele 1.000 de falimente înregistrate în 2009, oficialii patronatului de profil estimând că alţi 1.500 de producători vor intra în incapacitate de plată.

“Criza economică a adus mari dificultăţi financiare firmelor din domeniul tâmplăriei termoizolante, însă acesta nu este singurul motiv pe baza căruia estimăm că jumătate din piaţă va da faliment în 2010. Producătorii sunt obligaţi să obţină până în luna februarie a anului viitor certificatul de circulaţie liberă a mărfurilor, cerut de Comisia Europeană, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe companii. Estimăm că peste 2.000 de firme vor apela la insolvenţă sau faliment”, a declarat pentru Business Standard Manuela Merişcă, vicepreşedinte al Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT). Potrivit acesteia, obţinerea unui atestat CE costă aproximativ 5.000 de euro pentru un singur tip de produs, iar jumătate dintre firmele active din piaţă nu vor avea suficienţi bani să plătească acest certificat pentru a-şi continua activitatea. \"50% dintre companii sunt firme de dimensiuni mici, care nu au mai mult de zece angajaţi şi pentru care atestatul este prea scump”, a mai spus vicepreşedintele PPTT. Piaţa tâmplăriei termoizolante ajunsese înaintea crizei să numere aproape 5.000 de firme.

1.000 de falimente în 2009

Lipsa lichidităţilor din piaţă, care a determinat întârzieri semnificative la plata datoriilor, blocajul din sectorul imobiliar şi căderea cu până la 50% a cererii, care a micşorat semnificativ numărul de contracte încheiate, au dus la situaţia în care 1.000 de companii au ieşit sau sunt pe punctul de a ieşi din piaţă până la finele lui 2009. Valoarea pieţei locale de tâmplărie termoizolantă a fost anul trecut de circa 850 milioane de euro, în scădere cu peste 17% faţă de anul anterior, când ajunsese la nivelul-record de circa un miliard de euro. 400 milioane de euro vor dispărea, practic, din economie anul viitor.
Dacă firmele mici au un grad mare de expunere la faliment în perioada următoare, liderii pieţei se confruntă şi ei cu scăderi: vânzările s-au redus cu aproximativ 30%. Aceştia confirmă înjumătăţirea pieţei în 2010. Rehau România, unul dintre cei mai mari producători locali de profile din PVC, estimează o scădere de 30% a cifrei de afaceri la sfârşitul acestui an faţă de anul trecut, când a raportat afaceri de circa 70 milioane de euro.

Citeşte mai multe pe Business Standard