MENIU

Petrom a ieftinit de miercuri benzina cu 6 bani/litru şi motorina cu 3 bani/litru

Foto: Realitatea TV

Compania Petrom, deţinută de Grupul OMV din Austria, a ieftinit, începând de miercuri, preţul benzinelor cu 6 bani/litru, iar cel al motorinelor cu 3 bani/litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, a anunţat marţi compania.

Astfel, benzina Premium fără plumb 10 ppm va costa 3,77 lei/litru, benzina Top Premium fără plumb 99+ costă 4,14 lei/litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 sunt comercializate cu 3,91 lei/litru şi respectiv 4,54 lei/litru.

Motorina Top Euro Diesel 5 / Top Nordic Diesel este 3,7 lei/litru, litrul de motorină OMV Sprint Diesel costă 3,75 lei, sortimentul de motorină Euro Diesel 5 se vinde cu 3,54 lei/litru, în timp ce motorina OMV Alpin Diesel costă 4,03 lei/litru.

Petrom a modificat ultima dată preţul la carburanţi în 20 august, când a scumpit motorina cu patru bani/litru.

Preţurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de preţurile de referinţă.

Petrom are activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Compania exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 257 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. OMV activează în 13 ţări din Europa Centrală în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 19 ţări pe cinci continente în domeniul de Explorare şi Producţie, Distribuţie gaze precum şi Produse Chimice în 27 de ţări pe cinci continente.

Începand cu data de 2 septembrie, ora 00,00, pretul benzinelor scade cu 6 bani/litru iar cel al motorinelor scade cu 3 bani/litru, ca urmare a evolutiei cotatiilor internationale la produsele petroliere.
Mai multe articole despre:
Petrom preţ ieftinire benzină motorină