Petre Grigoraş: Oţelul mai avea puţin şi făcea scorul campionatului cu noi
Antrenorul Politehnicii Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, vineri, că echipa sa a fost "catastrofă" în meciul cu Oţelul Galaţi, pierdut cu scorul de 0-4, şi a apreciat că înfrângerea din acest meci a fost cea mai ruşinoasă din cariera sa.
Tehnicianul ieşenilor a mai declarat că înfrângerea din acest meci a fost cea mai ruşinoasă din cariera sa: "Consider acest 0-4 mai ruşinos pentru mine decât acea înfrângere cu 0-7 în faţa Rapidului, pe când antrenam Oţelul.
De partea cealaltă, antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, s-a declarat fericit de meciul făcut de elevii săi. "Le mulţumesc spectatorilor şi fotbaliştilor pentru modul în care au ştiut să treacă peste presiunea extraordinară creată de revenirea fostului lor antrenor. Sunt convins că nu ne vom opri aici. Oţelul va mai face şi alte meciuri la fel de bune. O să construiesc o echipă puternică", a spus Munteanu.
Autor a două goluri în victoria cu Poli Iaşi, Gabriel Giurgiu a spus că aceasta a fost prima dublă din cariera sa. "Îmi pare rău că s-a întâmplat tocmai în faţa fostului meu antrenor, dar ăsta este fotbalul. Ne bucurăm că, în sfârşit, am reuşit prima victorie acasă din acest sezon. A venit cam târziu, dar este bine că începem să mai adunăm şi noi puncte", a spus jucătorul Oţelului.
Oţelul Galaţi s-a impus, vineri, cu scorul de 4-0 în faţa formaţiei Politehnica Iaşi, în etapa a 11-a a Ligii I, şi a obţinut prima victorie pe propriul teren din actuala ediţie de campionat.