Petre Cozma: Cei ce au făcut mişelia asta nu au îndurerat doar familia, ci o mulţime de oameni
Tatăl handbalistului Marian Cozma a primit marţi titlul de cetăţean de onoare al oraşului Veszprem, acordat post mortem fiului său. ''N-au îndurerat numai familia Cozma cei ce au făcut mişelia asta. Au îndurerat o mulţime de oameni'', a spus Petre Cozma la primirea titlului.
"El era plin de viaţă... Prea mult a luat. Prea mult... Aş vrea să spun tuturor: să nu dai foc la o pădure pentru un pom uscat. Şi întotdeauna să facem front comun să stârpim răul", a declarat tatăl lui Marian Cozma, la ceremonia de adio organizată la Veszprem.
''Va mulţumesc din suflet...mi-a mai rămas suflet... pentru ceea ce aţi făcut pentru copilul meu'', a mai adăugat, cu lacrimi în ochi, Petre Cozma.
Trupul lui Marian Cozma a ajuns marţi în ţară. Înmormântarea va avea loc vineri la cimitirul Pipera.