Petiţie pentru reluarea lucrărilor de exploatare minieră la Roşia Montană
O parte dintre locuitorii din Roşia Montană solicită, printr-o petiţie adresată Ministerului Mediului, reluarea lucrărilor de exploatare minieră în zonă. Petiţia este semnată de 4.180 de localnici.
"Astăzi autorităţile locale din zona Roşia Montană au venit la Minister şi au depus un momoriu în numele a 4.180 de cetăţeni din zona respectivă pentru reluarea analizei pe proiectul respectiv!", a declarat Dragoş Năcuţă, purtător de cuvânt ministerul Mediului.
"S-a lucrat şi se lucrează în lume pe bază de cianură la lucrări miniere foarte mari care funcţionează fără nici o problemă. De ce nu ar fi o lucrare ca asta şi la noi în zonă?", a spus un semnatar al petiţiei.
"Nu sunt persoane care nu vor să înceapă acest proiect, sunt persoane în zonă care în momentul de faţă nu îşi doresc să fie relocaţi de acolo", a precizat Eugen Furdui, primarul din Roşia Montană.
Asociaţia Alburnus Maior, cea care a declanşat campania socială pentru
Salvarea Roşiei Montane, se împotriveşte în continuare proiectului şi
susţine că prin lucrările de exploatare se vor distruge case de
patrimoniu şi galerii romane şi pre-romane. De asemenea, asociaţia
susţine că folosirea tehnologiei pe bază de cianuri va afecta mediul.
Roşia Montană este cea mai veche localitate miniera din România,
atestată documentar acum aproape 2.000 de ani. Importantele zăcăminte
au atras şi atenţia străinilor, care au încercat să reia activitate
minieră în zonă după mai mulţi ani de pauză. Aceştia au cumpărat multe
dintre casele locuitorilor, pentru a putea începe exploatarea, dar
ministerul Mediului a blocat proiectul.