MENIU

Peste 74.000 de salariaţi din administraţia publică au participat la greva japoneză, potrivit Sed Lex

Foto: RTV

Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex a anunţat că peste 74.000 de salariaţi din administraţia publică au participat la greva japoneză organizată în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti, cerând alocarea de bani pentru legea unică a salarizării şi creşterea salariilor mici.

Astfel, participanţii la acţiunea de protest au solicitat alocarea de resurse pentru a putea crea noua lege a salarizării, iar "dacă acestea nu există, amânarea legii". Participanţii au mai cerut alocarea de resurse bugetare pentru salariile mici şi rediscutarea ordonanţei referitoare la schimbarea conducerii din structurile deconcentrate ale administraţiei publice.

Sed Lex precizează că peste jumătate din salariaţii bugetari (aproape 760.000 persoane) au venituri brute mai mici de 1.000 lei, mai puţin de 500.000 câştigă între 1.001 şi 2.000 lei, 90.600 de bugetari au un venit lunar brut cuprins între 2.001 şi 3.000 lei, iar 22.000 angajaţi - între 3.001 şi 4.000 lei. În schimb, 28.400 de bugetari obţin peste 4.001 lei, mai arată asociaţia sindicală.

Protestul a avut loc sub egida "Greva pentru responsabilitate guvernamentală" şi a avut ca scop acordarea sumelor necesare elaborării legii unice de salarizare, în cuantum de aproximativ 30% şi micşorarea diferenţei dintre salariul minim şi cel maxim. "Am cerut o majorare de minim 30% la fondul de salariu, pentru că numai aşa putem spune că putem să facem o lege clară, o lege care să aibă şi bani. Că legi s-au dat, dar fără niciun fel de rezultat", a precizat Ilie Rostogol,  vicepreşedinte SLSDGFP Cluj.

Funcţionarii publici nu au întrerupt marţi lucrul, dar şi-au semnalat nemulţumirile prin afişe şi banderole albe prinse de braţe.

Totodată, sindicaliştii vor retragerea hotârârii de Guvern privind politizarea sistemului instituţional public şi rediscutarea acesteia cu partenerii sociali pentru a găsi cele mai bune soluţii de îmbunătăţire a activităţii în adminstraţia publică.

Mai multe articole despre:
grevă profesori sindicalişti solidaritate SedLex