Peste 700.000 de călători - prinşi fără bilet în tren
Peste 700.000 de persoane au fost prinse anul trecut în tren fără bilet de „naşi” şi organele de supracontrol, care le-au aplicat amenzi de aproape opt milioane de lei. Dintre acestea, aproape 350.000 de persoane au căzut „victime” organelor de supracontrol ale CFR Călători, care le-au aplicat amenzi în valoare de 3.542.151 lei. Controalele au fost efectuate de-a lungul anului în 75.235 de trenuri.
Activitatea de supracontrol în trenuri, care vizează legalitatea călătoriei şi modul în care personalul de tren (naşii) îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu, a fost desfăşurată în anul 2008 de un corp de control specializat, format din 157 de persoane, repartizate pe cele opt regionale de transport feroviar. Comparativ cu anul precedent, suma încasată în tren de către salariaţii serviciilor de control este cu aproximativ 11% mai mare, a informat vineri societatea.