MENIU

Peste 470 de persoane au fost atacate cu seringi în provincia musulmană chineză Xinjiang

Foto: lastampa.it

Mai mult de 470 de persoane au fost atacate cu seringi de către indivizi neidentificaţi în provincia musulmană chineză Xianjing, zguduită în iulie de violenţe interetnice, a informat televiziunea locală, relatează AFP.

Sute, chiar mii de locuitori ai oraşului, potrivit unor martori oculari, au ieşit pe străzile capitalei Urumqi pentru a cere condiţii de securitate mai bune după aceste atacuri care au vizat diversele comunităţi etnice.

"Începând din 20 august, guvernul din Xinjiang a primit informaţii de la centrele sanitare locale potrivit cărora oamenii au fost atacaţi cu seringi", a afirmat Bingtuan Television, televiziune publică cu sediul în Xianjiang. Sursa a precizat că 476 de persoane au fost atacate astfel.

Urumqi, capitala regiunii autonome Xinjiang, a fost la începutul lunii iulie teatrul unor violenţe interetnice între etnia majoritară din China, Han, şi uiguri, musulmanii turcofoni. Incidentele s-au soldat oficial cu 197 de morţi, dar opoziţia în exil a uigurilor susţine că bilanţul e mult mai mare.
Mai multe articole despre:
musulmani China atac chinezi seringi Xinjiang uiguri