MENIU

Peste 4.000 de bucureşteni au participat la maratonul din Capitală

Foto: RTV

Pe locuri, fiţi gata, start! Peste 4.000 de bucureşteni au participat la unul dintre cele mai mari evenimente sportive dedicate oamenilor de rând. Sportivi antrenaţi, amatori, copii sau persoane cu dizabilităţi, cu toţii au alergat la maratonul organizat în Capitală.

Nici ploaia şi nici bălţile de apă nu le-a tăiat din elan celor câteva sute de oameni care au ales să-şi petrecă dimineaţa de duminică în viteză. Concurenţii au venit cu câteva ore mai devreme de start, ca să facă exerciţii de încălzire.

Primii au intrat în competiţie concurenţii cu dizabilităţi.

Probele au fost pentru toată lumea: de la curse de un kilometru până la 42 de kilometri.

Şi străinii s-au înghesuit la crosul românesc.

Să nu credeţi că atâta lume a alergat degeaba. Fiecare concurent a primit câte o medalie, dar miza au fost cele o sută de premii băneşti puse la bătaie de organizatori.