Peste 360 de elevi au participat la Olimpiada Naţională de Chimie organizată la Arad
Olimpiada Naţională de Chimie a fost organizată în acest an la Arad, în perioada 1 - 7 februarie. La eveniment au participat peste 360 de elevi din toate judeţele ţării, însoţiţi de 45 de cadre didactice.
Comisia care a evaluat lucrările teoretice şi practice a fost formată din
reprezentanţi ai Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
profesori din învăţământul superior, de la Universitatea Bucureşti,
Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din
Cluj-Napoca, Universitatea "A.I. Cuza" din Iaşi, dar şi profesori din
învăţământul preuniversitar.
Pentru elevii participanţi, ISJ Arad a pregătit diferite activităţi
culturale şi distractive. "Este onorant să fii gazda unui eveniment
naţional, dar este vorba de multă implicare şi de mari eforturi pentru
a duce la bun sfârşit o activitate de o asemenea amploare. În
organizarea Olimpiadei au fost implicate 15 unităţi şcolare, peste o
sută de cadre didactice şi de peste o sută de sponsori", a mai spus
Ioan Stan.