Peste 300 de invenţii utile la Târgul Inventika din Capitală
De acum puteţi să vă decuplaţi de la reţeaua publică de iluminat şi să aveţi centrala proprie de electricitate. Pentru doamne s-au inventat ciorapi anti-varice, iar pentru domni şosete antimicrobiene.
Centrala electro-termică de locuinţe ne scapă de facturile la electricitate. Pe bază de apă, îşi produce singură hidrogenul şi oxigenul care se transformă în curent electric. E ideală pentru o casă în vârf de munte.
La târgul de invenţii, cercetătorii au expus peste 300 de oferte, multe dintre ele utile mai ales pentru românii care au o afacere.
Dintre invenţiile cercetătorilor de textile, ciorapii medicinali au fost la mare căutare. Nu doar doamnele s-au înghesuit să cumpere, domnii au dat gata stocul de şosete antimicrobiene.
Ciorapii medicinali menţin piciorul uscat şi presează vasele de sânge pentru a stimula circulaţia sangvină. Preţurile pornesc de la 9 lei pentru o pereche şi sunt de găsit şi în unele farmacii.