Peste 300 de bucureşteni au participat la "Marşul Tăcerii", în memoria lui Marian Cozma
Peste 300 de bucureşteni au participat vineri seară la un "Marş al Tăcerii" în memoria handbalistului român Marian Cozma, ucis pe data de 8 februarie în Veszprem, Ungaria. Participanţii la marş au aprins lumânări în memoria handbalistului.
Adunarea participanţilor s-a făcut la ora 20 în spatele statuii "Mihai Viteazu" de la Universitate. S-a pornit apoi apoi în procesiune cu lumânări şi candele aprinse spre parcul din Piaţa Unirii.
Marşul a fost aprobat de Primăria Municipiului Bucureşti.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, pe 8 februarie, după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie rromă, în urmă căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor.