MENIU

Peste 3.700 de înscrieri la masterat la \"Spiru Haret\", deşi programele nu sunt acreditate

Studenţi

Pe lângă formele de studii zi şi frecvenţă redusă, în oferta universităţii au fost incluse şi masterate online, fără să se facă diferenţe la acordarea diplomelor.

Peste 3.700 de absolvenţi ai studiilor de licenţă s-au înscris la programele de masterat propuse de Universitatea \"Spiru Haret\", deşi acestea nu au obţinut niciun fel de aviz din partea Agenţiei Române de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARSCIS).

\"În anul universitar 2009-2010, s-au înscris la studii post-universitare de masterat 902 persoane, iar la studii universitare de masterat ciclul II Bologna, 2.800 de persoane\", au precizat reprezentanţii Universităţii \"Spiru Haret\".

Potrivit ARACIS, Universitatea \"Spiru Haret\" şi-a retras, în anul 2007, toate dosarele depuse la ARACIS pentru acreditarea programelor de studii universitare de masterat. \"Până în prezent ARACIS, nu a acreditat niciun program de studii universitare de masterat al acestei universităţi\", anunţă ARACIS.

Deşi Legea calităţii prevede evaluări periodice şi acreditarea cursurilor de către o agenţie de calitate, Universitatea \"Spiru Haret\" spune că aceasta nu este o prioritate a instituţiei. \"ARACIS nu este o structură reprezentativă şi credibilă pentru că e condusă de persoane care fac parte din corpul profesoral al universităţilor de stat. Vrem să ne orientăm spre agenţii de asigurarea a calităţii din străinătate, cu o reputaţie profundă. Deocamdată, suntem acreditaţi prin lege\", spune Toader, referindu-se la Legile 2/2008 şi 250/2009, care cuprind reglementări legate de organizarea programelor de masterat.

Potrivit legilor menţionate, \"universităţile acreditate, supuse periodic evaluării instituţionale, pot decide, prin hotărâre a senatului, înfiinţarea, conţinutul şi oportunitatea programelor de masterat, de doctorat şi de studii postuniversitare, cuprinse în domeniile ştiinţifice ale universităţii\" şi că \"programele de masterat dintr-un domeniu se consideră acreditate dacă cel puţin un program de masterat din acel domeniu este acreditat\".

Pentru a-i atrage pe studenţi la programele de masterat ale \"Spiru Haret\", universitatea a derulat, în septembrie, o campanie publicitară agresivă în cotidienele naţionale. În reclame se preciza că programele sunt acreditate, însă, potrivit unei anchete a Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), reclamele erau mincinoase.

Cum RAC este însă un organism consultativ, nimeni nu va avea de suferit pentru apariţia respectivelor anunţuri publicitare în ziare. De altfel, ARACIS nu a făcut niciun demers pentru lămurirea acestei situaţii, nu a reclamat apariţia anunţurilor şi nici nu a anunţat public că programele de masterat respective nu sunt acreditate.

Mai multe articole despre:
studenţi acreditare Master Spiru Haret ARACIS