Peste 170 de români nu au fost lăsaţi să intre în Republica Moldova
Reprezentanţii Direcţiei Poliţiei de Frontieră Iaşi au declarat, pe 27 martie, că 172 de români au fost returnaţi de vameşii moldoveni în România. Oamenii au spus că au fost întorşi din drum sub diferite pretexte, însă de cele mai multe ori fară nicio explicaţie. Potrivit NewsIn, unii dintre ei au fost întorşi din drum pe motiv că nu aveau acte care să arate că nu sunt infectaţi cu virusul HIV.
"Am înregistrat mai mulţi cetăţeni
români cărora nu li s-a permis intrarea pe teritoriul Republicii
Moldova. (...) Majoritatea românilor cărora nu li s-a permis
accesul pe teritoriul Republicii Moldova au menţionat faptul că nu li
s-a dat nicio explicaţie asupra motivului nepermiterii", a declarat Vasilica Tătaru, purtător de cuvânt Poliţia de Frontieră.
Un alt român care urma să participe la manifestările prilejuite de Ziua Basarabiei, susţine că a fost arestat pe 26 martiela Chişinău. "Am fost ţinuţi până la ora 9 dimineaţa în beciul din comisariatul din Chişinău. După aceea am fost duşi în faţa unui judecător. Eu am luat o amendă de 140 de lei pentru că am adresat injurii Poliţiei, o faptă neadevărată. Apoi am fost luat de securitatea modolveană şi dus înapoi la graniţă", a declarat George Simion, românul arestat la Chişinău.
Câţiva dintre cetăţenii opriţi la vamă au povestit la Realitatea TV ce li s-a întâmplat. Emilia Feier este o profesoară din Târgu Mureş care făcea parte dintr-un grup de 25 de turişti. Ar fi trebuit să ajungă la Străjeni, la un spectacol folcloric, de Ziua Basarabiei.
În acelaşi timp, alţi 16 români care călătoreau joi seară cu trenul Bucureşti-Chişinău au fost opriţi la Ungheni, unde vameşii moldoveni
le-au spus să coboare şi să revină în ţară.
"Practic, ne-au forţat, pentru că am fost daţi jos din pat, pentru că eram în cuşetă, am fost ţinuţi într-o sală neîncălzită o oră
şi jumătate, după care am fost obligaţi să ne urcăm într-un tren care
ne ducea la Iaşi", a spus Maria Dobrovicescu, călător. Citeşte mai mult despre cei 16 români
Tot pe 26 martie, poliţiştii de frontieră de la vama Leuşeni au întors din drum
două delegaţii ale consiliilor judeţene din Iaşi şi Vaslui, care
trebuia să participe la cvorumul preşedinţilor de raioane din Republica
Moldova.
Şase cetăţeni români au fost întorşi pe 27 martie de la frontiera cu
Republica Moldova, autorităţile moldovene nepremiţându-le accesul prin
punctul de trecere a frontierei Leuşeni, sub pretextul că nu au acte
medicale care să ateste că nu sunt infectaţi cu HIV.
Aceştia au povestit
la întoarcere că li s-a refuzat trecerea frontierei deoarece nu
deţineau documente prin care să-şi motiveze prezenţa în Republica
Moldova şi nici adeverinţe medicale care să arate că nu sunt infectaţi
cu virusul HIV.
"Ajunşi în vamă, nu au întrebat cine suntem, unde
mergem, au căutat tot felul de motive şi nu ne-a fost permisă intrarea
în Republica Moldova, pe motive nu ştiu, nu ne-au dat niciun fel de
motiv", a precizat Vasile Mihalachi, preşedintele consiliului judeţean Vaslui.
"Să luăm o poziţie chibzuită şi nu vom adopta o poziţie
similară pentru că asta se potriveşte statelor subdezvoltate care iau
aceste decizii la nervi", a spus Constantin Simirad, preşedinte CJ Iaşi.
Primarul Chişinăului condamnă acţiunile autorităţilor moldovene
"Din păcate, autorităţile Republicii Moldova, comuniştii au
greşit şi au interpretat că aceşti oameni, aceşti delegaţi vin să
organizeze manifestări cu ocazia zilei de 27 martie pentru a marca
Unirea Basarabiei cu România, acum 91 de ani", a declarat Dorin Chirtoacă, primarul oraşului Chişinău.
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, aşteaptă explicaţii de la omologul său moldovean
"Am cerut nu doar clarificări, ne-am explicat şi îngrijorarea totodată în legătură cu gesturi care sunt inexplicabile sub aspectul raţionalităţii acestora (...) Este inacceptabil ca românii să fie daţi jos din tren şi să fie întorşi în ţară, blocându-li-se o deplasare care nu are deloc raţiuni ofensive", a declarat Diaconescu.
Vezi declaraţia integrală a ministrului de Externe.
Vezi comunicatul MAE.