Peste 150 de lole au străbătut duminică străzile oraşului Agnita, judeţul Sibiu
Pocnete de bici, zgomot mult şi bresle reînviate. Sunt cele peste 150 de lole care au invadat duminică străzile din oraşul sibian Agnita. Străzile au răsunat de zgomotul lolelor, iar mirosul gogoşilor a scos din case sute de oameni. Festivalul a fost la a treia ediţie.
Chiar dacă saşii din Agnita au plecat demult de aici, una dintre cele
mai vechi tradiţii ale lor, Festivalul Lolelor, se ţine aici în
Agnita şi scoate sute de orăşeni pe străzi.
Obiceiul Lolelor a fost atestat în secolul al XVIII-lea, dar a dispărut odată cu plecarea saşilor din Agnita. În urmă cu trei ani, însă, tradiţia
a fost reînviată şi la fiecare început de an lolele ies pe străzile
oraşului şi pocnesc din bici ca să alunge toate relele.
Cuvantul "lole" vine de la "lallen" care inseamna "a se bâlbâi" şi se referă la felul de a vorbi sub mască.
La Festivalul Lolelor au fost reprezentate toate breslele săseşti din Agnita: cojocarii, dogarii, croitorii şi purtătorii de steaguri.Lolele au împărţi gogoşi pentru ca anul care a început să fie la fel de pufos şi rumen ca acestea şi şi-au dat întâlnire si la anul pe vremea asta.