Peste 12.000 de credincioşi au asistat, la Iaşi, la slujba dedicată hramului Sfintei Parascheva
Peste 12.000 de credincioşi au asistat, pe 14 octombrie, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, condusă de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfintului Teofan, cu prilejul sărbătoririi Sfintei Parascheva.
"A te aşeza la rând, a aştepta ore întregi împreună cu un necunoscut venit în urma ta, înseamnă şi capacitatea de a-l accepta pe celălalt, de a te deschide aproapelui tău, dar mai presus de toate este o dovadă de răbdare care uimeşte an de an pe cei care nu au desluşit încă nici măcar abecedarul credinţei. Aşezat ore întregi la rând, îndurând fie frigul şi ploaia, fie foamea şi setea, fie oboseala sau alte neputinţe, pelerinul ne învaţă că omul este chemat să introducă în viaţa lui acest element al lipsei de grabă într-o lume grăbită", a spus Înalt Prea Sfinţitul Teofan în mesajul său către pelerini în timpul slujbei.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei s-a referit şi la politicieni în discursul său, subliniind că "cei care au puterea nu sunt stăpâni, ci trebuie să slujească". "Sfânta Parascheva ne reprezintă pe toţi. Sfântul Vasile cel Mare este, prin excelenţă, modelul celor care au responsabilităţi", a mai spus ÎPS Teofan.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a transmis pelerinilor ajunşi la Iaşi, prin intermediul unui mesaj citit de PS Ioachim Băcăuanul, că hramul şi pelerinajul de hram "pot fi un eveniment de întărire a credinţei, împrospătare a evlaviei, împlinire a rugăciunilor şi cunoaştere a altor credincioşi".
La slujba, care s-a desfăşurat pe parcursul a patru ore, au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale cât şi lideri de partide politice, precum Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor. La sfârşitul manifestării, cei doi politicieni au fost asaltaţi de credincioşi.
Pelerinii s-au închinat la moaştele sfinte până în seara zilei de 15 octombrie, când s-au încheiat cele şase zile de pelerinaj dedicate hramului Sfintei Parascheva.
Mai multe articole despre:
Iaşi
credincioşi
Sfânta Parascheva
slujbă
pelerini
hram
Catedrala Mitropolitană