MENIU

Peste 100 de bancomate din Bucureşti sunt nesigure

Foto: Realitatea TV

Peste o sută de bancomate din Capitală sunt nesigure. Asta au constatat poliţiştii în urma unor controale. Oamenii legii au găsit bancomate în frizerii, cizmării sau chiar în birturi de cartier. Ei le-au cerut bancherilor să folosească standarde de securitate în conformitate cu cele din Uniunea Europeană.

Chiar dacă pare greu de crezut, dar un bancomat a fost amplasat într-o frizerie. Pe timp de noapte, singurul lucru care protejează ATM-ul este un geam de doar 4 milimetri grosime. Bancomatul din frizerie a fost spart la mijlocul lunii decembrie. Singura măsură pe care a luat-o banca a fost să-l pună la loc în aceleaşi condiţii.

Poliţiştii au cerut băncilor listele cu toate locurile unde sunt amplasate bancomatele. Din 40 de bănci, doar 17 au răspuns.  În urma controlului efectuat au fost depistate nereguli. Bancomate care nu sunt securizate electronic sau care nu sunt asigurate cu pază umană, care nu sunt încastrate în pardoseală sau fixate în zid aşa cum prevăd normele legale.

Bancherii se apără şi spun că respectă legea. "Respectăm în totalitate prevederile legale în ceea ce priveşte securitatea aparatelor de eliberat numerar", a declarat Corneliu Cojocaru, purtător de cuvânt bancă comercială.

Poliţiştii le-au cerut bancherilor să folosească bancomate mai sigure, conform cerinţelor din UE. 

Mai multe articole despre:
bancomate măsuri de siguranţă