MENIU

Peste 1.000 de angajaţi CFR au protestat la Gara de Nord din Capitală

Foto: NewsIn

Protest spontan al angajaţilor CFR, la Gara de Nord. Peste 1.000 de oameni s-au strâns, revoltaţi că şi-ar putea pierde locul de muncă. Potrivit planului de restructurare al Ministerului Transporturilor, 12.000 de oameni ar urma să fie disponibilizaţi. Nemulţumiţi, sindicaliştii ameninţă cu proteste de amploare în aprilie, dacă ministerul nu le va rezolva problemele la locul de muncă.

În jur de 1.000 de angajaţi ai CFR au discutat despre planul de restructurare iniţiat de Ministerul Transporturilor.

Directorul general al CFR Infastructură, Cristian Ungureanu, le-a spus sindicaliştilor că se vor reduce orele suplimentare, prin măsuri organizatorice, însă sindicatele CFR consideră că această măsură nu poate fi pusă în practică, din cauza lipsei de personal.

"Le-au fost puse ore suplimentare sâmbătă şi duminică de către conducere, la Întreţinere, iar după aceea li s-au făcut dosare acestora pentru că au făcut ore suplimentare, considerându-se că a fost decizia personalului", au mai spus sindicaliştii.

Reprezentanţii CFR Marfă aflaţi la discuţii au declarat că personalul care are activitate nu va fi concediat. 

Liderii sindicatelor au cerut guvernanţilor să îi includă în programul anti-criză. 

Planul nu va fi pus imediat în aplicare, ci doar după ce se va negocia cu sindicatele. Liderii sindicatelor au fost rugaţi să găsească modalităţi de reducere a cheltuielilor la CFR, pentru a nu se ajunge în situţia disponibilizărilor. Căile Ferate au în acest moment datorii de peste un miliard de lei.

Sindicaliştii au spus că ar putea începe protestele în luna aprilie. 

12.139 de angajaţi din întreg sistemul feroviar vor fi disponibilizaţi, a anunţat Federaţia Naţională Feroviară. Dintre aceştia 5.949 provin din CFR Marfă şi filialele ei, 2.545 sunt angajaţi ai CFR Călători, 3.536 din CFR SA, iar 109 sunt angajaţi SAAF + SFT + AFER + CENAFER. 

Mai multe articole despre:
protest Bucureşti CFR sindicat Gara de Nord angajat