MENIU

Perspectivă sumbră pentru finala cupei UEFA

Africanii s-au mişcat mai repede ca românii, la ridicarea stadioanelor

Stadion în construcţie şi trafic infernal. Sunt două dintre problemele Capitalei înainte de finala Cupei UEFA din 2012. Perspectivele nu sunt însă optimiste şi ar trebui să ne considerăm într-o cursă contra-cronometru pentru a putea face faţă cu brio, spun specialiştii.

Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, finala Cupei UEFA a fost acordată unui stadion în construcţie. Faptul că noua arenă din Bucureşti se află la stadiu de fundaţie nu este singura noastră problemă.

"Până la data acestei competiţii, Bucureştiul trebuie să-şi îmbunăţăţească infrastructura rutieră. Din păcate, până acum toate proiectele de infrastructură sunt oprite. A doua problemă este infrastructura hotelieră a Bucureştiului. În ritmul de acum, greu de crezut. pentru că ritmul acum e zero, e pe loc", a declarat Răzvan Murgeanu, secretar de stat Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor publice.

În ce stadiu va fi stadionul în 2012 şi cum va fi traficul atunci nu putem şti cu exactitate. Am încercat însă să vedem cât i-ar lua unui turist străin să parcurgă drumul de la aeroport până la stadionul unde se va juca meciul de fotbal. Am ajuns În sfârşit la destinaţie, după mai bine de două ore. Trebuie să ştiţi însă că un ciclist s-ar fi descurcat mult mai bine. El ar fi parcurs întreg drumul în mai puţin de o oră. Şi un atlet ar fi făcut mai puţin decât am făcut noi. El ar fi ajuns aici în doar o oră şi jumatăte.

Finala Cupei UEFA , ediţia 2011-2012, va avea loc pe 9 mai 2012, pe stadionul Lia Manoliu, în Bucureşti. 

 

Mai multe articole despre:
Cupa UEFA stadion Lia Manoliu construcţie