Percheziţii simultane în Bucureşti, Chitila şi Călăraşi, la domiciliile unor suspecţi pentru înşelăciune imobiliară, printre care şi un avocat
Nouă persoane, printre care şi un avocat, au fost reţinute de procurorii şi poliţiştii bucureşteni într-un nou caz de înşelăciuni imobiliare. Suspecţii, la domiciliile cărora s-au făcut percheziţii simultane joi dimineaţă, sunt bănuiţi că au păcălit bătrâni care nu aveau moştenitori şi au falsificat acte pentru a le lua casele.
Printre membrii grupării se numără şi un avocat care este cercetat într-un dosar separat al
Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, pentru fals în înscrisuri sub
semnătură privată. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, avocatul este Mihaela Carnaziu.
Percheziţiile s-au desfăşurat în Bucureşti, Chitila şi Călăraşi.
"Cinci persoane se află deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru cercetări. Vorbim de înşelăciuni imobiliare. Mecanismul era acelaşi: persoane în vârstă, fără întreţinători, erau abordate de aceşti indivizi, le înşelau încrederea spunând că sunt funcţionari la Primărie şi că le aduc ajutoare. În aceste condiţii, le obţineau documentele de proprietate. Acolo unde documentele nu erau obţinute, acestea erau procurate cu complicitatea unor funcţionari de la Direcţia de Impozite şi Taxe locale", a explicat, la Realitatea TV, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.
"Vorbim de acţiunii de fals, uz de fals, înşelăciune şi unele infracţiuni cu violenţă", a completat Christian Ciocan.
Anchetatorii au găsit până acum 26 de contracte de vânzare-cumpărare în fals şi alte documente, care urmează să fie supuse unor expertize.