Pepe Moreno va juca din nou pentru Steaua în sezonul 2009-2010
Atacantul columbian Jose Alcides Moreno Mora - Pepe va juca din nou pentru gruparea din Ghencea, după ce oficialii roş-albaştrilor l-au împrumutat pentru sezonul 2009-2010 de la gruparea Independiente de Avellaneda din Argentina, informează, joi, site-ul oficial al Stelei.
Atacantul columbian Jose Alcides Moreno Mora, cunoscut ca Pepe Moreno, va reveni în Ghencea unde a evoluat şi în returul sezonului 2007-2008, când a înscris cinci goluri în 15 partide din Liga I. Moreno va fi împrumutat pentru un sezon de la gruparea argentiniană Independiente de Avellaneda, Steaua având la sfârşitul campionatului opţiunea de a-l cumpăra definitiv pe atacantul sud-american.
"Sunt foarte fericit că voi reveni la Steaua şi mă bucur că o să joc din nou în Ghencea. O să fiu împrumutat pentru un an şi sper să fac o treabă cât mai bună. În ultimul timp nu am avut o perioadă foarte bună şi sper ca odată cu revenirea la Steaua să ajung la forma mea cea mai bună", a spus Pepe Moreno.
În cariera sa, Jose Alcides Moreno Mora a mai evoluat la Dinamo Kiev,
participând la meciul din Liga Campionilor, atunci când Steaua
învingea cu 4-1 în Ucraina.
Palmaresul atacantului columbian în America de Sud include 143 de
meciuri de campionat şi 37 de goluri înscrise pentru mai multe echipe:
Deportivo Pasto (Columbia), America de Cali (Columbia), Millonarios
(Columbia), Independiente de Avellaneda (Argentina). La America de Cali
a fost coechipier cu portarul Stelei, Robinson Zapata.