Pensionarii se întâlnesc astăzi cu ministrul Muncii, Marian Sârbu
Pensionarii nu sunt de acord ca punctul de pensie să crească la doar 43,2% din salariul mediu brut. De aceea, reprezentanţii pensionarilor vor discuta, astăzi, despre această nemulţumire cu ministrul Muncii, Marian Sârbu.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat că majorarea punctului de pensie până la 45% din salariul mediu brut este încă sustenabilă, dar că, probabil, va fi efectuată în două trepte în decursul acestui an.
Pensionarii mai cer eliminarea pensiilor speciale de care beneficiază magistraţii, parlamentarii şi diplomaţii şi creşterea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă din 2009 şi nu din 2010. Guvernul a decis ca în 2009 să mărească pensiile cu 5%, în două tranşe, 3% de la 1 aprilie şi 2% de la 1 octombrie. În plus, guvernanţii au decis să acorde şi o pensie specială, de asemenea în două etape. De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Muncii susţin că vor menţine dialogul social.
"Vom găsi nişte soluţii acceptabile şi pentru pensionari şi pentru buget în ansamblu, pentru stabilitate, adică ţinta de 45% a punctului de pensie rămâne una sustenabilă şi politic şi economic. Probabil că va fi cumva partajată în decursul anului. Din punct de vedere al bugetului de asigurări sociale, chiar cu subvenţia pe care o va primi de la bugetul de stat, se poate ajunge anul acesta la 45%, poate în două trepte", a explicat Sârbu.