Penalizările pentru plata subvenţiilor pe 2008 vor fi mai mici decât pentru anul anterior
Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării rurale, Ilie Sârbu, a declarat în cadrul dezbaterii Guvernul privat, organizată de Business Standard, că penalizările pe care România le va primi pentru întârzieri la plata subvenţiilor aferente anului 2008 vor fi mai mici faţă de cele pe 2007.
"Trebuie să intervenim mult mai sever în acest domeniu. Prioritatea
guvernului trebuie să fie acordarea de fonduri pentru agricultură", a
declarat Ilie Sârbu.
Preşedintele INTERAGRO, Ioan Nicolae,
a declarat, în cadrul dezbaterii, că există pierderi de circa 35-40%
din subvenţiile acordate, din cauza întârzierilor la plăţi şi a
diferenţei de curs valutar.
"Subvenţiile pentru agricutură vin cu întârziere de un an, iar pe lângă
acestea se înregistrează pierderi de circa 20% din subvenţii din cauza
diferenţei de curs", a declarat Ioan Niculae.
Micii fermieri nu vor mai avea prioritate la plata subvenţiilor în faţa
fermelor mari, a anunţat, vineri (n.r. 26 iunie), la Bistriţa, după o
discuţie cu marii fermieri, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu,
precizând că măsura va fi aplicată de anul viitor.
Mai mulţi fermieri prezenţi la întrunirea cu ministrul i s-au plâns acestuia că nu au reuşit să încaseze subvenţiile la hectar, iar acest lucru le pune piedici în derularea afacerilor şi aşa afectate de criză. Unii fermieri au afirmat că plăţile pentru fermele mici s-ar fi făcut înainte de alegeri, în scop electoral.