Pedeliştii îl scot pe Oprea ca pe "dracu' din cutie": pesediştii, cu nervii la pământ
Fostul social-democrat Gabriel Oprea, care a condus Internele pentru doar 20 de zile, a produs din nou, ieri, disensiuni în Coaliţia PD-L – PSD. Rămas deputat independent după demisia din PSD, numele său a fost rostit – cu o voce abia auzită - de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în şedinţa de plen reunit ca propunere din partea PD-L pentru a deveni membru în Comisia de control al SRI. Pesediştii, în frunte cu Mircea Geoană, care se afla la stânga Robertei Anastase, au rămas perplecşi şi au cerut, prin viceliderul grupului, Aura Vasile, o pauză de consultări.
Motivul invocat a fost acela că nu s-a respectat Regulamentul de funcţionare al celor două Camere, fără a fi detaliată o încălcare anume a acestuia sau a fi rostit numele lui Oprea. Şedinţa în care urma să fie validat Dan Nica pentru funcţia de ministru al Internelor şi Administraţiei, iar componenţa Comisiilor SRI şi SIE aprobată, a fost astfel suspendată.