Pe urmele bombelor cu fosfor
Armata israeliană şi-a încheiat ieri retragerea din Fâşia Gaza, după ofensiva lansată la 27 decembrie în teritoriul palestinian împotriva Hamas, au anunţat surse militare oficiale israeliene, citate de Reuters.
Totodată, autorităţile israeliene au demarat o anchetă privind utilizarea, de către militari, din greşeală, a obuzelor cu fosfor în Fâşia Gaza. Luptele în Fâşia Gaza au încetat duminică, graţie unui armistiţiu pe care Israelul şi grupările armate palestiniene, între care şi Hamas, care controlează acest teritoriu, l-au decretat în mod unilateral. Peste 1.300 de palestinieni au fost ucişi şi alţi 6.000 răniţi în urma invaziei israeliene.