MENIU

PE a adoptat rezoluţia cu privire la R. Moldova, cerând eliminarea vizelor pentru români

Foto: wordpress.com

Parlamentul European a adoptat joi rezoluţia cu privire la situaţia din Republica Moldova, după dezbaterea pe această temă din cadrul sesiunii plenare din 23 aprilie, regretând introducerea vizelor pentru români şi solicitând anularea acestei măsuri, se arată într-un comnunicat al instituţiei.

Deputaţii europeni subliniază importanţa unei relaţii consolidate între UE şi Republica Moldova şi confirmă necesitatea de a colabora în vederea creşterii gradului de stabilitate, securitate şi prosperitate pe continentul european şi a prevenirii apariţiei unor noi linii de demarcaţie.

Parlamentul European se exprimă pentru continuarea unui dialog de substanţă, dar acordă o mare importanţă introducerii unor dispoziţii ferme privind statul de drept şi respectarea drepturilor omului. Rezoluţia condamnă cu fermitate campania amplă de hărţuiri, gravele încălcări ale drepturilor omului şi toate celelalte acţiuni ilegale ale guvernului moldovean în perioada de după alegerile parlamentare. 

Deşi condamnă toate actele de violenţă şi vandalism, Parlamentul European consideră inacceptabilă prezentarea tuturor protestelor ca fiind acte criminale şi un "complot anticonstituţional". Protestele paşnice au fost determinate îndeosebi de îndoielile cu privire la corectitudinea alegerilor, de neîncrederea în instituţiile publice şi de insatisfacţia cu privire la situaţia socială şi economică din Republica Moldova.

Reafirmând sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, PE consideră că este necesar ca UE să aibă un rol mai puternic în găsirea unei soluţii la problema reprezentată de Transnistria.
Având în vedere tensiunile interne foarte mari existente în Republica Moldova, Parlamentul European consideră necesară crearea urgentă a unei comisii independente de investigare, cu participarea UE, a Comitetului pentru prevenirea torturii din cadrul Consiliului Europei şi a unor experţi independenţi, care să asigure un proces transparent şi imparţial de investigare.

În rezoluţia Parlamentului European se mai solicită lansarea unei investigaţii speciale în cazurile persoanelor decedate în timpul evenimentelor ce au urmat alegerilor, precum şi în cazul tuturor acuzaţiilor de viol sau rău tratament în timpul detenţiei. PE cere anchete speciale şi în privinţa arestărilor operate pe criterii politice, ca în cazul lui Anatol Mătăsaru şi a lui Gabriel Stati.

Mai multe articole despre:
Securitate vize Republica Moldova PE