PD-L la sfat. Blaga spune că nu s-a pus problema demisiei Guvernului
Democrat-liberalii au o săptămână foarte dificlă. Guvernul Boc II este în pericol de a fi demis, preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase e ameninţată cu suspendarea. Liderii PD-L i-au "în calcul orice variantă", a declarat Radu Berceanu la finalul şedinţei de astăzi. În schimb, Vasile Blaga a spus că nu s-a pus problema demisiei Guvernului.
Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a negat că liderii democrat-liberali ar fi discutat vreodată posibilitatea demisiei Guvernului în cazul în care moţiunea PNL-UDMR va fi declarată neconstituţională de CCR.
Întrebat dacă actualii miniştri intenţionează să-şi depună demisiile, Blaga a răspuns: "Nu am avut niciodată o astfel de discuţie în partid. Absolut niciodată. N-a fost vreodată o discuţie între noi. Dar asta nu înseamnă că dacă un ziarist lansează o temă dvs. o luaţi de bună şi noi trebuie să comentăm".
Referitor la eventualele negocieri ale PD-L cu UDMR, Blaga a dat un răspuns mai evaziv. "După declaraţia dlui Marko Bela, el a discutat cu toate partidele", a declarat Blaga, precizând ulterior că se va vedea marţi dacă PD-L are sau nu susţinere majoritară în Parlament.
În schimb, Radu Berceanu a declarat că liderii PD-L i-au "în calcul orice variantă".
UDMR a transmis democrat-liberalilor că va vota moţiunea de cenzură, în aceste condiţii PD-L luând în calcul varianta ca Emil Boc, şi după el toţi membrii Guvernului, să demisioneze, au declarat pentru NewsIn surse oficiale.
UDMR i-a informat pe cei de la PD-L că în acest moment nu se întrunesc condiţii pentru formarea unui Guvern şi că vor vota moţiunea de cenzură pe care au iniţiat-o.