MENIU

PD-L l-a retras pe Gabriel Oprea din Comisia SRI

Foto: gandul.info

Grupul PD-L l-a retras pe deputatul Gabriel Oprea ca membru în Comisia SRI, potrivit unor surse parlamentare, după ce propunerea acestuia a generat suspendarea şedinţei plenului reunit de validare a lui Dan Nica la şefia MAI.

Viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Aura Vasile, a explicat astăzi că numirea din partea PD-L a lui Gabriel Oprea ca membru al Comisiei parlamentare comune de control al SRI încalcă Regulamentul, deoarece acesta nu şi-a anunţat afilierea la PD-L.

"Când am ştiut că este vorba de Gabi (Oprea - n.r.), n-am putut să lăsăm să treacă pentru că se încalcă Regulamentul", a precizat Aura Vasile. Ea a explicat că membrii comisiilor permanente comune sunt desemnaţi strict pe algoritm politic, adică nu pot fi independenţi. "Nu este pe cifră de algoritm", a susţinut deputatul PSD. Viceliderul grupului PSD a afirmat că, procedural, Gabriel Oprea ar fi trebuit ca, în şedinţa Camerei Deputaţilor, să-şi anunţe afilierea la grupul PD-L.

PSD nu a fost consultat de PDL atunci când democrat-liberalii l-au propus pe Gabriel Oprea în comisia SRI şi de aceea au cerut întreruperea şedinţei, spun surse parlamentare.

Deputatul Gabriel Oprea, demisionar din PSD, este propus să facă parte din Comisia parlamentară de control asupra activităţii SRI din partea PDL, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase.

Mai multe articole despre:
PSD numire SRI PD-L Gabriel Oprea