MENIU

Patru persoane au încercat să fure un bancomat din Sectorul 2

Foto: NewsIn

Poliţiştii caută patru persoane care au încercat vineri dimineaţă, la ora 4.20, să fure un bancomat aparţinând Piraeus Bank, dar nu au reuşit din cauză că s-a declanşat alarma, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Cei patru indivizi, care purtau cagule, au reuşit să dizloce bancomatul aparţinând băncii Piraeus, de pe bulevardul Ştefan cel Mare, au tăiat firele camerei de supraveghere, dar nu au mai apucat să fure bancomatul, din cauză că avea prevăzut un sistem de alarmă, care s-a declanşat.

În consecinţă, hoţii au fugit, dar camera video a reuşit să surprindă imagini, înainte să fie tăiate firele, iar poliţiştii caută maşina care apare în imaginile respective.

Mai multe articole despre:
furt bancomat Ştefan cel Mare Piraeus Bank