Patru mari organizaţii pentru drepturile omului îi cer lui Obama să le permită accesul la Guantanamo
Patru mari organizaţii pentru drepturile omului şi libertăţile civile i-au cerut vineri lui Barack Obama să le permită accesul la Guantanamo, pentru a efectua o "anchetă şi un raport independent" asupra condiţiilor de detenţie.
Human Rights Watch, Asociaţia americană pentru apărarea libertăţilor civile, Amnesty International şi Human Rights First i-au adresat un mesaj noului preşedinte, pentru a obţine acest drept, ce le-a fost refuzat de administraţia Bush.
La 22 ianuarie, Obama a semnat un decret pentru închiderea Guantanamo într-un an şi plasarea prizonierilor sub prevederile Convenţiei de la Geneva.
Organizaţiile sunt convinse că este urgentă "o examinare completă şi independentă a condiţiilor de detenţie, din cauza secretului ce înconjoară aceste proceduri".