MENIU

Patronii restaurantului din Veszprem neagă că suspecţii în cazul Cozma le-ar fi cerut taxă de protecţie

Foto: RTV

Proprietarii localului Patriota din Veszprem, unde a fost ucis handbalistul român Marian Cozma, au afirmat că în noaptea crimei suspecţii în acest caz veniseră pentru prima dată în restaurant.

Într-un comunicat de presă, patronii au susţinut că grupul de circa 15 persoane se afla la etajul restaurantului şi petrecea în linişte. După o oră, o parte dintre ei ar fi coborât în clubul aflat la subsol unde au intrat în conflict cu Marian Cozma.

Potrivit aceluiaşi comunicat, la scurt timp, handbalistul ar fi fugit afară urmat de trei bărbaţi. Proprietarii infirmă astfel ipoteza conform căreia suspecţii le-ar fi cerut taxă de protecţie şi dau asigurări că restaurantul dispunea de oameni de ordine. Până la intervenţia lor însă, românul era deja inconştient, iar făptaşii fugiseră de la faţa locului. Patronii consideră că tragediile de acest fel pot fi împiedicate doar printr-o filtrare mai severă a clienţilor.