MENIU

Patriciu şi Avramescu îşi transmit mesaje tăioase pe forum

Foto: punkt.md

Un editorial scris de Dinu Patriciu pentru Adevărul l-a supărat atât de tare pe consilierul de stat Cătălin Avramescu încât a ţinut să dea replica pe forumul ziarului. Dinu Patriciu i-a răspuns şi de aici a pornit un dialog încrâncenat pe forumul ziarului.

"Politica ar trebui să fie o discuţie serioasă despre lucruri care ne preocupă pe toţi. Când ea se transformă într-un dans frenetic al canibalilor în jurul focului, totul devine o tragedie comică. Participă, pe lângă cei prinşi involuntar în dezmăţ, pseudointelectuali psihopaţi faţă de care rinocerii lui Eugen Ionescu sunt copii de cor.''

Este doar un pasaj din articolul scris de Dinu Patriciu care l-a deranjat pe consilierul prezidenţial. Avramescu a găsit de cuviinţă să-şi spună supărarea pe forum.

"Domnule Patriciu, dacă tot vă referiţi la mine, haideţi să vă spun câteva lucruri despre viziune. Viziunea trebuie să fie liberală. A spune pur şi simplu că trebuie să reduci birocraţia nu e suficient. Şi Ceauşescu spunea asta.'', a răspuns Avramescu.

"Stimate domnule Cătălin Avramescu, mărturisesc că nu v-aş fi răspuns, lăsând comentariul dumneavoastră la articolul meu, deşi egocentric şi obraznic, să treacă neobservat, dar sunt în vacanţă. Aveam de ales între un meci de golf şi a vă răspunde dumneavoastră. Am ales a doua variantă pentru că riscam să lovesc mingea cu sete, iar golful presupune să fii destins şi liniştit. Riscam să mă gândesc nu numai la dumneavoastră, dar şi la toţi ciumpalacii care poluează viaţa publică românească, după ce au găsit în ultimii 5 ani mediul fertil...'', a scris Dinu Patriciu.

"Nu sunt simbriaşul nimănui. Lucrez pentru preşedinte, în Administraţia Prezidenţială. Pentru persoana publică a preşedintelui. Îmi fac datoria cu mare atenţie.'', a spus Cătălin Avramescu.

Iar răspunsul lui Patriciu a venit imediat: "Termenul de simbriaş se referea la calitatea persoanei în slujba căreia v-aţi pus. Nu pot să cred că din idealism o faceţi. V-o spune unul care face multe lucruri din ceea ce consideră obligaţie morală sau pur şi simplu din satisfacţia jocului secund. ''