Patriciu arată statului cum să faca rost de bani: De ce nu vindeţi clădirile pentru a aduce miliarde la buget?
Dinu Patriciu, cel mai bogat român care controlează afaceri cu petrol, imobiliare, IT şi media, vede o contracţie a economiei de 7-10% în acest an şi estimează că, din septembrie, statul va întâmpina probleme la plata pensiilor şi a salariilor bugetarilor, fără ca banii de la Comisia Europeană să ajute prea mult.
Magnatul consideră că o soluţie ar fi vânzarea tuturor asseturilor (activelor) neproductive ale statului, respectiv sedii, clădiri, în sistemul sale and lease back. În opinia sa, banii proveniţi ar umple golul la buget.
"Birocraţii pot fi chiriaşi. Este vorba de zeci de miliarde care ar putea fi atrase. Nu contează preţul. Se negociază doar yieldul, într-un contract de sale and lease back. La clădiri administrative care adăpostesc instituţii ale statelor, investitorii acceptă yielduri de 6,5-7,5%. Asta însemnă intrări enorme timp de un an şi după aceea plăteşti timp de 20 de ani şi îţi iei bunul înapoi", a declarat pentru Business Standard omul de afaceri.
Dinu Patricu deţine astfel de clădiri în alte state, dar spune că dacă ar fi interesat de un asemenea business pe piaţa locală, ar reprezenta "o picătură într-un ocean". Omul de afaceri nu exclude riscul ca România să nu încaseze a doua tranşă din banii de la Fondul Monetar Internaţional, deşi este cunoscut faptul că nu era neapărat adeptul încheierii acordului cu Fondul. Citeşte mai mult în Bussines Standard