MENIU

Patapievici susţine că n-a menţionat existenţa vreunei casete privindu-l pe Geoană

Conducerea ICR: Institutul cade victimă setei de putere a Guvernului USL

Într-un comunicat de presă, şeful ICR spune că nu a făcut referire la Mircea Geoană în interviul din publicaţia spaniolă, ci doar la o casetă pe care o avea Traian Băsescu, dar nu a folosit-o.

Horia Patapievici, directorul Institutului Cultural Român, a dat câteva explicaţii în legătură cu declaraţiile sale din publicaţia spaniolă La Vanguardia, preluate de media din România.

Într-un comunicat de presă, acesta spune că nu a făcut referire la o casetă cu Mircea Geoană, ci doar la o casetă pe care o avea preşedintele Traian Băsescu şi pe care nu a folosit-o. În acest sens, Patapievici îl citează chiar pe jurnalistul care a luat interviul Félix Flores: \"Consider că cea mai bună punere la punct, în sensul restabilirii adevărului, este un fragment dintr-un mesaj email pe care însuşi jurnalistul spaniol Félix Flores l-a adresat serviciului de presă al ICR, ca urmare a solicitării de precizări venite din partea acestuia şi al agenţiei de presă Mediafax\".

\"Dl. Patapievici n-a menţionat existenţa vreunei casete privindu-l pe dl. Geoană: el a spus doar că d-lui Băsescu i s-a oferit o astfel de casetă şi a refuzat-o. N-a vorbit despre videocasete - adevărate sau false sau  care există sau nu - ori îndreptate împotriva cuiva, ci despre atitudinea morală a d-lui Băsescu\", scrie jurnalistul străin.

\"Am pomenit de existenţa acestei casete, fără alte referiri, pentru a sublinia diferenţa dintre atitudinea adversarilor preşedintelui Băsescu, care s-au pretat la falsificarea unei casete pentru a-l compromite, şi atitudinea preşedintelui Băsescu însuşi. În discuţia cu jurnalistul spaniol nu am făcut nici o referire negativă ori derogatorie la adresa d-lui Geoană, aşa că aprecierea domniei sale cum că \"Patapievici umblă cu porcării\" este gratuită, consecinţă regretabilă a dezinformării\", spune şi Horia Patapievici, potrivit comunicatului.

\"Consider că orice supra-interpretare, ignorând precizările făcute de însuşi jurnalistul spaniol în emailul menţionat, reprezintă o speculaţie în afara adevărului\", adaugă acesta.

În articolul publicat pe ediţia online La Vanguardia, textul era următorul: \"E un pic asemănător cu cazul Bill Clinton şi sexul oral. Ştiu sigur că lui Băsescu i s-a oferit o casetă cu Mircea Geoană în care i se făcea sex oral şi el a refuzat să o folosească. Este un om onest\". (\"Fue un poco como el caso de Bill Clinton con el sexo oral... Por cierto, sé de buena fuente que a Basescu le ofrecieron una cinta de Mircea Geoana recibiendo sexo oral y él se negó a utilizarla en su contra. Es un hombre honesto, créame\")

Citeşte şi

Patapievici, în La Vanguardia: Băsescu avea o casetă cu Mircea Geoană căruia i se făcea sex oral

Băsescu: Am o casetă cu Mircea Geoană, i-am spus staff-ului meu că dacă o dă, îmi retrag candidatura!