MENIU

PASTILA PENTRU SUFLET - Care este gândul zilei - 8 octombrie

Pastila pentru suflet, 8 octombrie

Pastila pentru suflet - 8 octombrie 2022.

Rugăciunea zilei

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

„Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!”

Gândul zilei

„Omul care se îndepărtează de Dumnezeu nu găsește odihnă sufletească nici în viața aceasta, nici în cealaltă. Pentru că cel care nu crede în Dumnezeu rămâne nemângâiat și în viața aceasta trecătoare și în viața viitoare, osândindu-și sufletul său pentru veșnicie.” – Cuviosul Paisie Aghioritul

Știai că?

Protopop este un preot care îndeplinește funcția de inspector al bisericilor și al preoților dintr-un teritoriu determinat. El  este preotul conducător al protopopiatului și al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele Chiriarhului. Mai concret, Protopopul este conducătorul Protopopiatului și organul de legătură între parohie și Eparhie. El are mai multe atribuții de coordonare, inspectare cel puțin o dată pe an parohiile din teritoriu său, supraveghere și îndeplinește orice atribuții date de organele eparhiale. Protopopul este reprezentantul oficial al Bisericii față de autoritățile Statului și îndeplinește sarcinile publice ce-i sunt atribuite prin legile, regulamentele și dispozițiile în vigoare.

 

Pilda zilei: Câinele şi pisica - Odată, un om stătea liniştit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a aşezat câinele său. Uitându-se în ochii omului, câinele îşi spunea: “Dă, Doamne, să mănânce cu poftă stăpânul meu şi, după ce s-o sătura, să-mi dea şi mie o bucăţică!” în acest timp, s-a apropiat şi pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă şi gudurându-se pe lângă el, îşi spunea în sinea ei: “Dă, Doamne, să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!” Câinele aştepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea. Pisica însă pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulţumească cu ceea ce ar fi primit. Aşa este şi în viaţă. Unii dintre prietenii care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli şi devotaţi, răbdători şi sinceri. Alţii sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu răutate în suflet, aşteptând prilejul să fure şi să profite de pe urma ta. Când ai în preajmă prieteni adevăraţi, bucură-te pentru ei şi pentru prietenia voastră; când vezi însă că de tine se apropie şi cei asemenea pisicii, nu-i goni şi nu te purta cu ei aşa cum ar merita, ci roagă-te pentru ei şi încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci şi pe ei mai buni. 

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.