Pascal Bruckner, invitat la ICR Paris, pentru a vorbi despre postcomunism
Scriitorul francez Pascal Bruckner va vorbi despre moartea ideologiilor şi naşterea democraţiei, la dezbaterea \"Cultură română – cultură franceză în context european 1989-2009\", care a avut loc joi, 7 mai, sub egida Institutului Cultural Român din Paris.
La evenimentul prilejuit de aniversarea a 20 de ani de democraţie în spaţiul ex-comunist, vor fi prezenţi şi eseistul român Alexandru Matei şi profesorul William Marx, de la Universitatea din Orléans. Dezbaterea va avea ca teme declinul ideologiilor, postcomunismul şi radiografierea societăţilor astfel "deschise" către democraţie, cu accent pe disponibilităţile culturale pe care dialogul cu Europa le deschide unei societăţi ieşite din totalitarism.
Romancier, eseist, publicist, editor, Pascal Bruckner este una dintre figurile importante ale culturii franceze contemporane. Născut în 1948, este autorul romanelor "Luni de fiere", ecranizat de Roman Polanski şi "Hoţii de frumuseţe", precum şi al eseurilor "Tentaţia inocenţei" şi "Prostia omului alb".
Afirmat în anii 70, alături de "noii filosofi", predă la mai mult universităţi americane şi la Institutul de Studii Politice din Paris. Extrem de prezent pe scena mediatică prin luări de poziţie pe teme de interes global (a susţinut între altele crearea unui stat palestianian şi intervenţia militară americană în Irak) şi cronici în săptămânalul "Le Nouvel Observateur".
Alexandru Matei, scriitor şi profesor universitar bucureştean, este doctor în literatură franceză al reputatei Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. William Marx, născut în 1966, a predat literatură în universităţi din Statele Unite, Japonia şi Franţa.