Pasagerii unui avion au fost blocaţi la bord două ore la Copenhaga de teama gripei porcine
Cei 250 de pasageri ai unui avion al companiei scandinave SAS, care venea de la New York, au fost blocaţi la bord timp de două ore, la Copenhaga, din cauza unei false alerte cu privire la un caz suspect de gripă porcină printre pasageri, relatează AFP.
Avionul care venea de la New York a fost condus spre o zonă izolată a aeroportului Kastrup, departe de alte avioane, iar pasagerii, printre care se afla şi ministrul danez al Climei, au stat două ore la bord, până la sosirea medicilor. Medicii au stabilit că bărbatul nu suferea de gripă porcină, dar a fost trimis sub observaţie la spitalul din Hvidovre.
Danemarca are un singur caz confirmat de gripă porcină, fiind vorba despre o femeie care se întorsese recent din New York.