MENIU

Pasagerii cursei Carpatair au ajuns la Iaşi, cu o întârziere de două ore

Pasagerii cursei Carpatair au ajuns în Iaşi cu o întârziere de aproape două ore
Foto: RTV

Pasagerii cursei Carpatair, aterizată de urgenţă pe aeroportul din Timişioara din cauza unei probleme tehnice, au ajuns marţi seară la Iaşi. Aeronava a aterizat după o întârziere de aproape două ore. Pasagerii au povestit că au semnalat defecţiunea înainte de decolare. De asemenea, pasagerii spun că pilotul şi copilotul s-au descurcat excepţional.

Pasagerilor le-au trecut emoţiile abia când s-au văzut din nou cu picioarele pe pământ, pe aeroportul din Iaşi.

"Ne-am speriat că am văzut toate alea, toate motoarele, capacul era rupt", a povestit unul dintre pasageri.

Un alt pasager a povestit că "doua persoane izbucniseră în plâns, toată lumea era emoţionată când am ajuns din nou pe aeroport, tremurau".
"Înainte să decolăm, am observat capacul de deasupra motorului, era desprins. Am spus asta stewardeselor şi ele au spus că este un lucru absolut normal", a povestit telespectatorul care a filmat şi a trimis imaginile la Realitatea.NET.

Pasagerii au ajuns în Iaşi cu o întârziere de aproape două ore.

Mai multe articole despre:
Timişoara aeroport aeronava Carpatair