MENIU

Pârtiile din Poiana Braşov sunt numai bune pentru schiat

Zăpada pe pârtii este foarte bună pentru sporturile de iarnă

Zăpada le-a adus necazuri unora şi bucurii altora. Mii de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână la munte.

Pârtiile pe care se poate schia, pentru prima dată în acest sezon au fost pline de dimineaţa până seara.

Turiştii prezenţi în staţiunea hunedoreană Straja din Munţii Vulcan au primit vizita colindătorilor din Valea Jiului.

Gradul de ocupare al staţiunii Straja este de 80 % în acest weekend.

Cu mic, cu mare, fiecare cu ce are, mii de turişti au luat cu asalt pârtiile şi la Braşov.

Şi comercianţii se bucură de avalanşa de turişti.

Cei care n-au avut timp sau bani să ajungă la Poiana Braşov s-au mulţumit cu pârtiile locale.

În acest weekend s-a deschis sezonul de schi la Păltiniş, şi Rânca, unde a fost dată în folosinţă o nouă pârtie, de 200 de metri, destinată începătorilor.