MENIU

Partidul lui Putin ameninţă că îl va înmormânta pe Lenin

<descriere>

Andrei Isaev, prim-secretar adjunct al prezidiului partidului Rusia Unită, i-a ameninţat pe comunişti cu declanşarea unei discuţii privind înmormântarea lui Lenin, ca răspuns la un proiect de lege introdus de Partidul Comunist în Parlament, potrivit izvestia.ru, citat de Jurnal.md.

Partidul Comunist propune să fie exclusă din imnul rus menţiunea privitoare la Dumnezeu, scrie izvestia.ru.

Reprezentantul conducerii partidului Rusia Unită consideră că principalele forţe politice trebuie să aibă puncte de vedere comune asupra valorilor de bază. \"Partidele politice nu pot să atenteze la interesele naţionale ale ţării\", a declarat el, amintind că decizia privind simbolica statului s-a luat ţinându-se cont de opiniile tuturor formaţiunilor politice de bază, inclusiv PCFR.

Comuniştii au răspuns că sunt pregătiţi să accepte provocarea din partea partidului de guvernământ, dacă înmormântarea lui Lenin se va discuta în cadrul unui referendum naţional. Din punctul lor de vedere, referendumul ar putea declanşa o criză politică la Kremlin şi în Duma rusă.