MENIU

Parlamentul devine epicentrul luptei politice din R. Moldova, explică Ţurcan demisia lui Voronin

Foto: voceabasarabiei.net

Parlamentul Republicii Moldova devine epicentrul luptei politice din ţară şi de aceea trecerea lui Vladimir Voronin în legislativ este destul de logică, a declarat miercuri pentru RIA Novosti deputatul comunist Vladimir Ţurcan.

"Peste o săptămână, după validarea mandatului de deputat, adică începând cu 14 septembrie, Voronin se va afla într-o situaţie duală, când va trebui să se decidă problema suprapunerii funcţiilor de preşedinte şi deputat", a spus el.

Voronin a declarat miercuri la şedinţa activului PCRM că va trece în Parlament în calitate de simplu deputat "pentru a fi alături de partid şi facţiune", potrivit comunicatului PCRM postat pe site-ul formaţiunii.

Experţii consideră că Voronin nu vrea să fie implicat în disputele privind legalitatea suprapunererii acestor funcţii, potrivit RIA Novosti. Şi acesta reprezintă unul din motivele faptului că el a preferat funcţia de deputat. În Parlament, practic, se va decide fie înfiinţarea unei coaliţii de centru-stânga, într-adevăr patriotică şi propopulară, fie Alianţa pentru Integrare Europeană va conduce ţara către noi alegeri parlamentare la începutul anului viitor, spun experţii consultaţi de agenţia rusă.

Potrivit Constituţiei, în cazul demisiei preşedintelui ţării, interimatul funcţiei este asigurat de preşedintele Parlamentului, funcţie deţinută de preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. În aceste condiţii, el ar urma să prezinte Legislativului candidatura viitorului şef al guvernului de la Chişinău, care, potrivit presei, va fi Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova.